marți, 17 mai 2011

Pe scurt despre alelopatie

Alelopatia descrie acele situații cînd unele substanțe produse de plantele superioare, alge, ciuperi și microorganisme produc un efect negativ sau pozitiv asupra membrilor comunitațiilor de plante din care fac parte sau comunității microorganismelor din sol. Spre deosebire de competiția pentru resurse, principiul central în alelopatie revine faptului că plantele și microorganismele produc colectiv mii de substanțe, care sunt eliberate în exterior de organismul producător prin excreție, transpirație, volatilizare sau procese de descompunere a biomasei moarte. Ulterior, unii din acesti compuși (cunoscuți ca alelochimici), alterează creșterea sau sau unele funcții fiziologice a organismelor cu care acestea intră în contact direct pe parcursul creșterii și dezvoltării lor. Spre exemplu, rădăcinile speciilor de Sorghum eliberează picături aproape pure de sorgolonă (o chinonă), care inhibă creșterea acelor plantelor care intră în contact cu acestea prin blocarea fotosintezei și respirației. În timp ce cuvîntul ”alelopatie” a fost folosit pentru prima dată în anii 1930, fenomenul a fost descris de filosofii naturalisți încă două mii de ani în urmă, ei au observat faptul că unele plante nu cresc destul de bine alături de alte plante.

Cercetările efectuate în ultima jumătăte a secolului douăzeci a demomstrat cazuri de inhibare provocate de substațe alelochimice care infuențează paternele de creștere și dezvoltare la plante, rata și frecvența de succesie a plantelor în ecosisteme, abundența buruenilor în culturi, productivitatea culturilor, și probleme în replatarea altor culturi de legume sau fructe. Cercetătorii s-au focusat pe identificarea productivității plantelor și substanțelor care acestea le eliberează, efectele fiziologice asupra plantelor tratate cu alelochimici, precum și cum condițiile de climă și sol schimba acțiunea alelochimicilor. Acidul cinamic și benzoic, flavonoizi și diferite terpene sunt cele mai frecvente substanțe alelopatice găsite, dar pe lîngă astea au fost identificate în jur la cîteva sute de substanțe, inclusiv din multe alte clase de compuși biochimici, care reprezintă în mare parte compuși secundari în metabolismul plantelor. Unele din substanțe alelopatice manifestă proprietăți erbicide și pesticide pronunțate la care s-a găsit aplicare practică în agricultură.

Efectele alelopatice frecvent citate în literatura de specialitate includ reducerea germinării semințelor și creșterii plantulelor. Ca și erbicidele sintetice, nu există un mod comun de acțiune sau alterarea unui anumit proces fiziologic pentru toate substanțele alelopatice. Cu toate acestea se cunoaște acțiunea unor alelochimici, care au influențe asupra diviziunii celulare, germinării polenului, absorbției nutrienților, fotosintezei, și acțiunii specifice a anumitor enzime.

Inhibarea cît și stimularea alelopatică este complexă și poate implica (antrena) interacțiunea mai multor clase de compuși cum sunt compușii fenolici, terpenoidele, alcaloizii, steroizii, carbohidrații, aminoacizii; care în amestec cu diferiți compuși uneori au un efect alelopatic mai pronunțat de cît un compus anume luat aparte. Mai mult ca atît, stresul fiziologic și de mediu, cît și bolile și dăunătorii, radiația solară, nutriția neoptimală, cantitatea de apă din sol, nivelul de temperatură pot manifesta efect cumulativ sau diminutiv acțiunea alelopatică, sau cu alte cuvinte pot intensifica sau diminua efectul alelopatic. Diferite părți a plantelor, cum sunt flori, fruze, resturi de frunze sau mulch de frunze, tunpini, scoarță, rădăcini, cît și solul sau levigatul de sol cu copușii săi derivați, pot manifesta activitate alelopatică care variază pe parcursul sezonului de creștere. Concentrația substanțelor alelopatice variază pe parcursul creșterii și dezvoltării plantelor, aceasta se poate acumula în concetrații mai mari în anumite țesuturi care le produc. Compușii alelopatici pot persita în sol, afectînd plantele din vecinătate cît și cele plantate în succesie. De și compușii derivați din plante sunt mai mai ușor biodegradabili de cît compușii sintetici (pesticite spre exemplu).

Generalizînd, vom menționa că inhibarea alelopatică rezultă din acțiunea combinată a unui grup de alelochimici, care colectiv interferă cu cîteva procese fiziologice creînd o acțiune comună. Suma acțiunii detrimentale a acestor compuși depinde și este asociată cu stresul biotic cît și cel abiotic. Deci este direct dublată de condițiile de stres din mediul în care trăiesc. Rezultatele mai multor cercetări indică că plantele de cultură sunt mult mai senzitive la alelopatie cînd umeditatea, temperatura și nutrienții sunt sub nivelurile optime de dezvoltare. 

miercuri, 20 aprilie 2011

Un test simplu pentru determinarea componenței solului

Diferite plante de cultură cresc pe soluri diferite și preferă un anumit tip de sol. Solurile se caracterizează prin structură, pH, puterea de reținerii a apei, componență și compoziție chimică. Mai jos puteți găsi 2 teste simple pentru determinarea componenței solului și un test pentru prezența râmelor în sol.

"Shake" testul este un test general pentru a vedea ce componență are solul și cât e de bun pentru o creștere sănătoasă a plantelor. Pentru a face un shake-test este nevoie de un borcan cu căpac (se poate de un litru sau ce găsiți la îndemâna), acesta se umple cu sol la jumătate, se adaugă apă la 2/3 din volum și o lingură de sare sau sapun. Se agită bine timp de vreo 5-10 minute, după care se lasă pentru limpezire. Nisipul se "așează" în primele 5-10 secunde. După care urmează o fracție mai închisă la culoare care reprezintă detritul organic bogat în humus. Ultima fracție este fracția de lut aceasta se depune mai lent de la jumătate de oră pînă la 2 săptămîni, în dependență de cantitatea de coloizi minerali care le are. La suprafața apei se ridică substanța organică nedescompusă, adică resturi de plante moarte.

Cum pot fi interpretate rezultatele testului? În cazul în care aveți un raport de părți egale de nisip și materie organică descompusă cu un strat foarte subțire de lut la suprafață atunci aveți un sol perfect pentru o bună creștere și dezvoltare a plantelor. Acest raport poate fi reprezentat prin 40% nisip, 40% substanță organică descopusă, și 20% lut (argilă).

În cazul în care fracția de nisip prevalează acesta este un sol nisipos. Astfel de soluri sunt foarte permeabile pentru apă și nu rețin umiditatea în sol. Apa cât și nutrienții atât de necesari plantelor se scurg ușor în straturile mai profunde ale solului și devin inaccesibile pentru plante. Pentru a îmbunătăți astfel de soluri se va adăuga un strat de 5 cm substanță organica sub formă de compost sau mulch și se va afâna bine cu stratul de la suprafața solului până la o adâncime de 15-20 cm. Aceasta va ajuta de a reține apa în sol și de a da un bun start pentru hrănirea plantelor.

Solurile care au o cantitate mare de lut (argilă) nu permit scurgerea apei și aerisirea acestuia. Solurile lutoase se amestecă cu un strat de 5 cm de nisip și compost, nu uitați să adaugați compost, deoarece la adăugarea doar nisipului acesta cu lutul va forma ceva de genul unui ciment. Atât nisipul cât și compostul vor afîna structura unui sol lutos greu, și în va face mai permeabil pentru aer și apă.

Fracția de substanță organică, reprezintă conținutul de humus atât necesar nutriției plantelor și menținerii unei micro-flore bacteriene sănătoase dinn sol. În cazul în care aceasta lipsește în testul care l-ați făcut, este un indiciu pentru a adăuga cît mai multă substanță organică în sol. În calitate de substanță organică puteți folosi compost, îngrășământ verde, mulch sau resturi de legume de la bucătărie. Formarea humusului în sol depinde de substanța organică în descompunere. Pentru a menține un sol sănătos și bogat în nutrienți este necesar adăugarea bianuală a compostului în sol. Acesta va ajuta la îmbogățirea solului cu nutrienți, va ajuta la reținerea apei, cât și afânării acestuia prin atragerea râmelor. Humusul este o substanță complexa ce conține o multitudine de elemente chimice necesare dezvoltări sănătoase a plantelor, acesta ca un burete absoarbe surplusul de micro și macroelemente din sol, eliberându-le treptat pe parcursul creșterii și dezvoltării plantelor. Acesta se formează continuu în sol, cât și se descopune continuu în sol eliberînd nutrienți pentru plante, din această cauză pe un teren cultivat este binevenită adăugarea anuală a acestuia pentru a menține formarea continuă a acestuia.

Test pentru prezența râmelor în sol

Prezența râmelor în sol este un semn bun pentru un sol sănătos. Acestia afâna, aerează solul cât și descompun substanța organică în acesta. Pentru a vedea câte rîme aveți în sol săpați la o adâncime de 15 cm și la o lățime de 30 cm pentru a le căuta.  Dacă găsiți 10 râme, acesta este un sol bun. Și dacă nu ați găsit niciuna este bine de a adăuga mai multă substanță organică în sol cu cît mai mult cu atît mai bine.